LSPLR@ARFI-IIT
Laboratorul de Stocare și Prelucrare a Limbii Române @ Academia Română Filiala Iași
Platforma LSPLR@ARFI-IIT (Laboratorul de Stocare și Prelucrare a Limbii Române @ Academia Română Filiala Iași – Institutul de Informatică Teoretică) a fost proiectată cu scopul de a deveni un spațiu virtual de lucru și interacțiune, în care cercetători ai domeniului prelucrării limbajului natural (PLN/NLP), studenți și doctoranzi să găsească metode, algoritmi, seturi de date de antrenament ori gata formate, lucrări de specialitate, linkuri către tutoriale și alte platforme care găzduiesc tehnologii NLP, precum și resurse lingvistice, fără de care cercetarea și aplicațiile produse de activităților din acest domeniu nu pot funcționa.
Creat inițial ca un spațiu virtual intern al colectivului de PLN din cadrul Institutului de Informatică Teoretică din Filiala Iași a Academiei Române (PLN@ARFI-IIT) pentru găzduirea doar a creațiilor științifice proprii, am ales ulterior să lărgim sfera de proveniență a tehnologiilor și resurselor găzduite, doar o parte a acestora urmând a fi rezultate strict din activitatea acestui grup, acumulate de-a lungul anilor, sau al colaborării pe care colectivul nostru a avut-o cu diverse alte grupuri.
Conținutul Platformei este cu predilecție orientat spre cercetare și didactica cercetării, dar nu neglijăm nici posibilitatea de a dezvolta colaborări cu companii private care se preocupă de prelucrarea limbajului. Limba română și resursele ei sunt primordiale în interesul nostru, motivat de necesitatea de creștere a expunerii electronice a limbii noastre în web, adesea însă tehnologiile fiind generale, adică aplicabile oricărei limbi, și doar resursele dedicate fiind cele care le pot particulariza pentru limba română sau o alta.
Echipă

Dan Cristea
Cercetător Științific I – M.C. A. R.

Daniela Gifu
Cercetător Științific II

Cecilia Bolea
Cercetător Științific

Petru Rebeja
Cercetător Științific

Andrei Scutelnicu
Cercetător Științific

Laura Pistol
Asistent Cercetare Științifică
Contact
Date de contact:
E-mail: secretariat@iit.academiaromana-is.ro
Adresă: Str. T. Codrescu nr.2, cod 700481, IASI, Romania
Telefon: +40 332 106505